Despre noi

Am înființat firma în anul 2009, inițial pentru distribuția în Ungaria, ca și în Europa Centrală și de Est, a spumei Naturex Green Cell pe bază de amidon de porumb, destinată înlocuirii spumelor de ambalare și ambalajelor pe bază de material plastic (fossilfuel), apoi în 2010 am fabricat și comercializat cu precădere cutii din carton ondulat, iar în 2011 au apărut primele soluții de ambalare complexe, cu combinarea unor materiale diverse.

 

În 2012 ne-am restructurat strategia de piață în baza experiențelor anterioare, relocând accentul pe dezvoltarea și reproiectarea ambalajelor. Ambalajele reproiectate de noi incorporează o mai profundă conștientizare a mediului înconjurător și se caracterizează printr-un nivel mai redus al costurilor. Această perioadă a însemnat începutul creșterii pronunțate a cifrei de afaceri, apoi în 2013 ne-am demarat activitatea pe piața din Slovacia.

 

În 2015 am supus auditului TÜV sistemul nostru de management al calității implementat anterior și am obținut certificarea integrată ISO 9001 și ISO 14001. În 2016, pe lângă premiile Hungaropack câștigate anterior, ne-am bucurat de recunoaștere profesională la nivelul cel mai înalt, conferită de premiul WorldStar la nivel mondial pentru ambalaje. Tot în cursul anului am demarat repararea oficială certificată a containerelor grilaj pentru paleți (EPAL) (Gibo-uri) ca unici astfel de reparatori în Ungaria.

 

Ne considerăm integratori de sistem, furnizori de soluții inginerești pentru probleme, dezvoltatori de ambalaje independent de material, ocupându-ne de managementul materialelor de ambalat și al ambalajelor.

Întreprinderea este deținută de persoane private din Ungaria.

Proprietari: Zsolt Ladányi, Tibor Vaszkó

Rezultate și certificări